Cea mai puturoasa branza din lume

Jurnal – Tetbury, Marea Britanie

Octombrie 2010

Norina mi-a spus despre magazinul asta, House of Cheese. A fost votat in 1993 cel mai bun magazin de branzeturi din toata Marea Britanie. Au peste 120 de tipuri de branza aduse din lumea intreaga. Medalii, acolade, aplauze. Vremea la Londra e oribila asa ca ne suim in Skoda cu volanul pe dreapta si alergam pe M nu stiu cat, autostrada care ne scuipa in Gloucestershire. Marius conduce cu ochii in poala, unde tine GPS-ul. Il respect ca poate sa conduca masina pe celalalt sens, asta e unul din motivele pentru care niciodata, dar niciodata nu o sa am curaj sa inchiriez automobil intr-o tara unde se conduce pe stanga. Iesim de pe autostrada si intram pe sosele atat de inguste incat simti ca ai putea sa dai mana cu iepurele, caprioara si mistretul care traieste aici, in tufele de pe marginea drumului. Hanurile au ghivece uriase de flori atarnand la ferestre si rosul muscatelor, violetul petuniilor si albastrul irisilor alunga griul cerului. Verdele ne inconjoara si placida, o vita imensa, acoperita cu o blana lunga, de yak, paste in pasunea de la marginea unui sat de hobbiti.

Am ajuns. House of Cheese. Magazinul are 2 veioze in vitrina si o usa rosie. Iar inauntru, inauntru e paradisul. Branzeturi albastre si branzeturi moi, branzeturi de capra si branzeturi tari, cascavaluri si afumate, aromate si…

sursa: www.houseofcheese.co.uk/acatalog/about.html

Doamne Dumnezeule. Desi sunt infundat (am racit cu vremea asta umeda si vantul rece), mirosul imi intra pana-n varful degetelor de la picioare.

In fata mea este Vieux Lille. Sau Puant Macérél, adica muratura imputita. Poate cea mai grozav mirositoare branza din lume.

Sigur cea mai puturoasa branza din lume. Norina da sa lesine. Marius iese cu ea, ca nu se tine nici el bine pe picioare. Eu rezist, traiasca raceala.

Vanzatorul imi povesteste, pe scurt, pana nu mi se desfunda complet nasul, istoria lui Vieux Lille. Este o branza de tip Maroilles, conceputa in Evul Mediu in manastiri. Este spalata timp de 3 luni cu saramura si are un gust sarat care merge perfect cu o bere neagra sau cu o cafea tare.

Vanzatorul pune puturuoasa pe masa si desface cu maini precise pachetul in care e inchisa.  Arata ca o caramida de culoare gri si atunci cand tai, cutitul intra cu usurinta. Hm, deci e moale. 

Vanzatorul, Simon, spune ca laptele e de vaca si ca, acum 300-400-500 de ani, branza puturoasa era preferata de saraci si mineri care o carau cu ei in burta pamantului.

Norina isi face curaj si intra dupa mine sa ma insface. Se prinde de nas si imi interzice sa cumpar Vieux Lille daca vreau sa ma intorc cu ei in Londra. Simon rade. Spune ca, pe bune, exista o lege care interzice calatoritul in mijloace de transport in comun cu astfel de branza.

Este o arma chimica.

“Eu mi-as lua o bucatica la un concert sau la o competitie sportiva, unde nu ai loc in tribuna. Cu Vieux Lille faci loc pe 100 de metri in jur.”

Hahahaha.

N-am ce face. De nervi, imi cumpar Vacherin du Mont d`Or. Marius ne asteapta palid afara, speriat ca o sa ii distrug masina. Ma gandesc ca daca luam Vieux Lille, poate reuseam sa mut volanul pe stanga, sa conduca si el ca omul.