Aventurile lui Toni

Japonia si Nadia. Komaneci

hachinoheJurnal – Hachinohe, Japonia 

august 2014

E festival. Takeshi m-a lasat singur, habar nu am unde a disparut si tobele ma atrag catre strada principala unde incep procesiunile carelor alegorice. Sunt imense, ca niste felicitari pop-up construite pe platforme cu roti trase de copii. Sute de copii, mii de copii. Si eu care credeam ca populatia in Japonia imbatrineste. Sa nu mai cred in literatura de aeroport. Harare-hare, harare-hare-hare, asa striga copiii si alti copii, unii foarte mici bat la tobe care suna grav iar parintii si bunicii il striga pe micul Morioka sau pe minuscula Keiko de pe margine, mandrii ca odraslele sunt atit de puternice incit sa tina ritmul procesiunii. Carele sunt construite din zapada artificiala-cred-in care sunt sapate figuri darze de samurai manuind dibaci katane, zeitati ale apelor, frumoase gheise, diavoli, tigri, cai, caini, elefanti si pasari stranii, dragoni si demoni.

Aplauzele insotesc trecerea fiecarui car si fiecare car are sponsori. Uite asta ar trebui sa fac si eu la Delaco. Sa incep un festival in iarna, care alegorice care sa spuna legendele noastre, Fat Frumos si merele de aur si Praslea, Harap Alb si Punguta cu Doi Bani si..
In mana imi rasare o bere, un grup de japonezi pe la 60 de ani fac plecaciuni si ma saluta respectuosi. Sunt foarte demni dar, in acelasi timp, extrem de calzi. Le raspund cu plecaciuni si le spun arigato gozaimas. Stiu japoneza?-sar cu totii sa ma intrebe. De unde sunt, cind am venit, ce fac aici?
Le raspund si niciunul dintre ei nu intelege.
Ruuu-mania-insist. Comaneci.
Aaaaa!!!!! Comaneci?????
Batrani toti rad si fac semne cu mainile in dreptul inghinalei. Komaneci, Komaneci.

silhouettes gymnastics__small
Rad si eu dar nu stiu de ce si mi se explica apoi ca Nadia e faimoasa in Japonia pentru ca avea costumul de gimnastica cel mai inalt decupat, un soi de strabun al bikiniului optzecist, toata Japonia o stie dupa Komaneci si apoi V-ul facut cu latul palmelor in zona inghinala.

Vine a doua bere si Takeshi nu apare.
Delaco-san, asa imi spun acum prietenii mei care imi ofera un sake. Procesiunea copiilor si carelor alegorice se apropie de sfarsit si noi ne ducem la restaurant sa ne dea branza de-a lor. Le-am spus cu ce ma ocup, au zis ca si ei au. Le-am spus ca nu tofu, ca aia nu se pune, au zis ca nu tofu, nu tofu.
Si acum pescuiesc din supa curry cu taitei grosi cit bratul de veverita, o bucata de branza tempura. Audienta ma priveste cu ochii oblici mariti de incordare. Haide, haide, haide-par sa imi spuna dar nu spun, ca sa nu imi strice concentrarea.
Mușc. Simt gustul curryului parfumat, ușor iute, nimic comparabil cu salbaticia indiana a simturilor. Simt coaja prajita de la tempura si, dedesubt, branza, dulceaga si indecisa, ca o bucata de talpa de tenis chinezesc.
Doamne Dumnezeule, imi spun si mestec cu fata condamnatului la moarte. Cum o sa maninc toata chestia asta oribila?Sushi cu tempura
Branza mi s-a agatat acum de dinti, e fierbinte si se intinde ca o guma de mestecat in gura.
Mosuletii-ma rog, poate mai mari cu maxim 10 ani decat mine-se uita la mine asteptind verdictul.
Le fac cu ochiul, ma incordez si inghit guguloiul de ceara si declar ca e delicios sperind sa se intimple exact ceea ce se intimpla. Adica mai vine un rind de sake.
Asa pot sa maninc orice. Beau, mestec, beau, mestec. Din cind in cind zic Komaneci si fac V-ul cu mainile.
Takeshi ma recupereaza la al 6-lea sake.

Nu am terminat nici acum branza dar nu mai e nimeni indeajuns de ager sa vada asta.
Am impartit toate cartile de vizita, am facut invitatii la Codlea.
Acum pot sa ma duc sa mor linistit. Pe strada citiva colindatori cinta harare-rare-ce branza proasta Japonia areee.
Sau asta mi se pare mie.

banner Toni

20.08.2015 0

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

4 × four =