Confesiuni

Ma uit la noua ea si nu o recunosc

Nu atoni_catchym mai vazut-o de 16 ani pe ea. Ca sa fiu specific, din 11 august 1999, de pe acoperisul de unde amandoi ne-am uitat prin bucati de plastic roz la fuga soarelui dupa luna. Ei i s-a facut frig. Nu aveam nimic la mine, niciun pulover sau sacou si camasa nu puteam sa i-o dau si astfel sa raman gol. Asa ca am luat-o pe dupa umeri si i-am dat o tigara, ca sa se încalzeasca. Întunericul din miezul zilei a speriat cainii care au urlat lung si îmi amintesc ca m-a întrebat daca si mie mi-e frica si daca cred ca animalele pot sa prevesteasca nenorociri. Adica ce? am întrebat-o.

Adica un cutremur. Se prea poate, dar nu ma pricep. Eu, de exemplu, un animal fara instincte, nu am prevestit ca ea va pleca. Si instinctul meu nu mi-a spus ca nu o s-o mai vad decat acum.

ma uit la noua ea_small

Doamne ce-a îmbatranit, mi-am zis, dar ei i-am spus ca e neschimbata. A rosit si a cautat adevarul în mine si eu am ascuns bine adevarul, dupa ficat l-am pus, ca ea sa nu-l gaseasca niciodata.

Apoi am întrebat-o unde a plecat atunci, dupa eclipsa, fara sa spuna la revedere, fara sa îsi ia ramas bun. Ea a ridicat din umeri si mi-a spus „stii tu”. Dar eu nu stiam si am insistat sa înteleg cum s-a întamplat una ca asta, cum a fugit cu inima mea. În America, mai cu seama. Cum sa fugi cu inima mea în America fara sa îmi spui. Fara sa îmi ceri aprobare, aviz, documente justificative cand te pregatesti sa îmi treci un organ vital de-al meu granita într-un stat capitalist salbatic. Adica, realizezi, ai facut trafic cu organe?, i-am spus. As putea sa sesizez FBI si CIA si NYPD, am continuat.

Dar ea a ridicat din umeri si a zis „nimeni nu o sa faca nimic.” Asa e. Nimeni nu o sa faca nimic. Mai ales acum, cand ea a îmbatranit si crima s-a prescris. Au îngropat astia dosarul Revolutiei, d-apai un amarat de furt si trafic de organe.

M-am uitat la ea si am plans în mine. Pentru toate noptile cand am visat-o, cand m-am caznit sa ma pansez ca sa nu ma mai doara, traind într-o vesnica eclipsa, cu caini urland în jurul meu a jale sau a cutremur. Si m-am obisnuit. Cu durerea. Si cu dulaii. Si cu ea plecata. Si tanara.
Cu asta m-am obisnuit. Cu imaginea unei fete tinere, tremurand de frig din cauza lunii care s-a asezat cu pieptul în fata soarelui. Cu pielea de gaina si buze vinete pe fata alba. Cu asta m-am obisnuit.

Ma uit la noua ea si nu o recunosc. Doar vocea e la fel si poate, putin, ochii. Dar parul ei e scurt, fata ei e lata, colturile gurii atarna obosite.
Pe balcon ciripesc vrabii, lumina e cruda si, în poala ei toarce o pisica. Dezastrele se petrec zi de zi, clipa cu clipa, fara ca urletul vreunui caine sa le prevesteasca.

Îmi iau inima înapoi. A tinut-o împachetata într-o batista cu dungi verzi. Si astfel, dupa 16 ani, îmi iau inima în dinti si o întreb daca vrea sa ia masa cu mine. La colt e un restaurant italienesc pe care îl ador.

(www.catchy.ro)

07.03.2016 3

Comentarii (3)

    • Tine aproape, cu siguranta, Toni ne va spune ce s-a intamplat mai departe. O saptamana frumoasa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + six =