Aventurile lui Toni

Micul dejun al sultanului

Jurnal – Turcia, octombrie 2013
Kaymakci Pando s-a deschis in 1895 si, de atunci, continua sa vanda caimac gros, din lapte de bivolita, cel mai bun din tot Istanbulul. Poti sa-l iei si la pachet asa cum fac doamnele astea titirite, cu insigna cu Ataturk in piept.
Sau poti sa-l mananci aici, servit cu miere, linga un pahar de lapte fierbinte.
Acesta este micul dejun al sultanilor dar si micul dejun al lui Ataturk, tatal Turciei pe care Pando, copil fiind, l-a vazut de aproape in timp ce taica-su lui Pando ducea galetusa cu caimac la palat, la Dolmabahce.

poza 1

Pando e mai batran decat Gica Petrescu, mai batran decat tata lui Gica Petrescu si chiar decat Radu Beligan. Are 87 de ani si serveste cu maini tremurande caimacul. Vorbeste si niscaiva engleza și, cind afla ca sunt roman zice: “ce faaa-ciiii?”
Bine, multumesc, ma arunc cu raspunsul dar limba romana a lui Pando s-a terminat, asa ca zambeste firav si intreaba “eggs?”.
Din bucatarie iese o babuta in pantaloni, optezeci si ceva de primaveri prinse in cununa vietii care-i apasa, artritic grumazu, isi tarsaie picioarele pina la tejghea de unde serveste un rand de mosuleti.
Pando, obosit, s-a asezat la o masa si a varsat solnita. Nevasta sare sa-l boscorodeasca. Clientii zambesc caci ii stiu de un secol pe cei doi. Asa sunt ei.
Infulecand hulpav ouale puse in fata de batrana, fiul sau nepotul cuplului octogenar, incearca sa-i desparta. E imens-fiul sau nepotul, un soi de pui de condor crescut de doua vrabii aprige la manie.
De pe peretele carciumioarei, nezugravita din 1895, imi priveste decis in farfurie chiar Ataturk. De linga, zambesc in sepia strabunul bulgar al lui Pando si chiar domnul Pando tinerel, cu picioarele stranse, trupul drept, lumanare si mana infasurata in jurul bretelei puscociului de pe umar.
poza 2

Kaymakci e numarul 126 pe Tripadvisor, din peste 10.000 de carciumi ale orasului. Onorabil zic eu pentru un tataie in izmene de postav si cu un ilic pamantiu, acelasi cu care e imbracat in toate fotografiile facute de reporterii de la ziarele turcesti care au scris despre furnizorii de caimac ai sultanului, care au supravietuit schimbarilor de regim, in acelasi colt de Besiktas, pentru 118 ani.
Ma gandesc din nou cat de sarac e Bucurestiul, cu restaurantele lui monotone, cu mobilier impersonal si chelneri amorali, cu spoturi, inoxuri si nesimtire sclipitoare care te chiorasc si te fac sa calci in gaura aia adanca, unde ar trebui sa fie o poveste.
Turcia - coverpage

Si niciodata nu-i nimic.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

five × 3 =